04:00
Noi, europenii (6)
Documentar german în serial din 2009
Pe baza ultimelor cercetări şi unor expediţii în numeroase locaţii geografice, acest serial explorează bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei.
Sinopsis:
Cine suntem Ce ne defineşte ca europeni În acest serial explorăm bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei. În centrul fiecărui episod stă câte o idee definitorie pentru era căreia i-a aparţinut – de la individualismul secolului XV până la conceptul naţiunilor din secolul XIX. Bazat pe ultimele cercetări şi pe expediţii în diverse locaţii originale, acest incitant şi cuprinzător serial va fi interesant pentru telespectatorii aparţinând tuturor generaţiilor.
05:00
Impresioniştii (2)
Dramă britanică în serial din 2006
La 80 de ani, Claude Monet îşi rememorează viaţa, spunându-i unui ziarist povestea Impresioniştilor şi a revoluţiei iscate de aceştia în lumea artei.
Julian Glover (Claude Monet la bătrâneţe), Richard Armitage (Claude Monet în tinereţe), Will Keen (Paul Cezanne), Charlie Condou (Auguste Renoir), James Lance (Frederic Bazille) şi mai multe.
Sinopsis:
O uimitoare dramă care aduce la viaţă lupta Impresioniştilor francezi pentru recunoaştere în faţa ostilităţii puternice a lumii artistice a secolului XIX. Nuanţele delicate ale nuferilor lui Monet şi splendidele balerine ale lui Degas contrastează puternic cu povestea uriaşelor controverse, scandaluri şi rivalităţi care transpar din această somptuoasă dramă bazată pe scrisori de arhivă şi alte probe documentare.
06:00
Vânătorii de nazişti (1)
Documentar britanic în serial din 2009
Poveştile organizaţiilor, grupărilor şi indivizilor care i-au vânat pe criminalii de război nazişti, a hăituirii acestora şi a luptei pentru echilibrarea balanţei justiţiei.
Sinopsis:
Vânătorii de nazişti i-au hăituit pe unii dintre cei mai detestaţi oameni de pe pământ, criminalii de război nazişti. Uneori au făcut-o cu cele mai nobile scopuri, alteori în feluri care, dezvăluite, i-ar oripila chiar şi pe propriii lor susţinători. Crimele celor urmăriţi fuseseră oribile şi, pentru ele, aceştia trebuiau să plătească. Mulţi erau pregătiţi să-i urmărească pe făptaşi până când se va fi făcut dreptate – de la Churchill la SAS, de la strategii care au plănuit debarcarea din Normandia până la Mossad. Aceste poveşti despre hăituire şi despre lupta pentru echilibrarea balanţei justiţiei sunt pline de dramă şi tragedie.
07:00
Filmele războiului (3)
Documentar britanic în serial din 2009
Al Doilea Război Mondial în Marea Britanie şi Germania, privit prin lentila camerelor de amator. Filmări remarcabile ne poartă în inima experienţelor trăite în război de oamenii obişnuiţi.
Sinopsis:
Al Doilea Război Mondial în Marea Britanie şi Germania, privit prin lentila camerelor de amator. Unii dintre aceşti cineaşti amatori au fost soldaţii care şi-au luat camerele pe front şi au filmat ostilităţile; alţii au fost oamenii rămaşi acasă, care au înregistrat aspecte din viaţa lor de zi cu zi. Aceste remarcabile filme de amator şi poveştile soldaţilor, femeilor şi copiilor din ele ne poartă în inima experienţelor trăite în război de oamenii obişnuiţi şi ne arată cum au supravieţuit aceştia unor împrejurări extreme.
08:00
Castele şi regi (1)
Documentar japonez în serial din 2006-2007
Acest serial vizitează castele din toată lumea şi realizează portrete realiste ale unor regi uitaţi în decursul vremurilor.
Sinopsis:
Acest serial vizitează castele din toată lumea şi realizează portrete realiste ale unor regi uitaţi în decursul vremurilor. Explorăm celebrul castel Meissen din Germania, palatul Drottningholm din Suedia, castelul Chambord din Franţa, proiectat de Leonardo da Vinci, castelul Edinburgh, vechea fortăreaţă militară a Scoţiei, precum şi castelul din Praga, simbolul erei de aur a Boemiei şi frumuseţea magnifică a castelului Alhambra din Spania.
09:00
Mari savanţi (4)
Documentar britanic în serial din 2004
Dr Allan Chapman, profesor la universitatea Oxford, prezintă într-un mod captivant şi accesibil complexele teorii şi idei ale lui Aristotel, Galileo, Newton, Darwin şi Einstein.
Sinopsis:
Un serial umoristic şi distractiv, care descrie viaţa şi vremurile câtorva dintre cei mai influenţi savanţi ai lumii, prezentat de dr Allan Chapman, profesor la Universitatea Oxford şi istoric al ştiinţelor. Folosind o combinaţie de filmări de arhivă, animaţii şi reconstituiri comice, dr Chapman prezintă într-un mod captivant şi accesibil complexele teorii şi idei ale lui Aristotel, Galileo, Newton, Darwin şi Einstein.
09:30
Misterele istoriei (9)
Documentar britanic în serial din 2006
O echipă de experţi călătoreşte prin Marea Britanie pentru a elucida misterele legendelor locale: tunele ale contrabandiştilor, un oraş scufundat sau o întâlnire între o regină şi amantul său.
Sinopsis:
Echipa de la „Misterele istoriei” caută adevărul din spatele legendelor locale din Marea Britanie, folosind resurse accesibile oricui. Experţii îi vor instrui cum să separe faptele de ficţiune, ajutându-i să navigheze prin arhive şi să descifreze arhitectura clădirilor şi peisajelor. Fiecare episod examinează un zvon local: despre tunele ale contrabandiştilor, despre un spion din vreme de război, despre un oraş scufundat şi uitat, despre o întâlnire dintre o regină şi amantul ei rănit şi despre o misterioasă crimă petrecută acum peste 300 de ani.
10:00
Primii oameni în Spaţiu
Documentar german din 2007
Un documentar despre doi piloţi din forţele aeriene ale SUA care s-au ridicat deasupra atmosferei terestre cu ani înainte ca astronauţii celebri să cucerească spaţiul cu ajutorul rachetelor.
Sinopsis:
Un om în costum de cosmonaut stă la marginea unei nacele deschise. Pământul este la 30 de kilometri sub el. Se apleacă şi sare în gol, cazând timp de aproape cinci minute. Astăzi, acest săritor care a înfruntat pericolul morţii este cvasi-necunoscut. Şi totuşi, Joseph Kittinger Jr şi colegul său David Simons au fost primii oameni în spaţiul cosmic. La sfârşitul anilor 1950, ei au plutit timp de ore întregi deasupra atmosferei terestre, au văzut de sus curbura Pământului şi au plonjat cu viteze inimaginabile printre nori. Alţi astronauţi au devenit eroi ai călătoriilor în cosmos: Yuri Gagarin, Alan Shepard sau John Glenn. Dar cu ani înainte ca astronauţii să cucerească spaţiul cu ajutorul rachetelor, Kittinger şi Simons au făcut primii paşi, care le-ar fi putut fi fatali. Vieţile lor au depins, literalmente, de o folie subţire de plastic – pentru că din asta erau făcute uriaşele baloane care i-au purtat la asemenea altitudini. Umplute cu heliu, mai uşor decât aerul, baloanele i-au dus pe cei doi la altitudini aventuroase într-o micuţă capsulă spaţială. Kittinger şi Simons au făcut parte din forţele aeriene ale SUA şi au condus un program de cercetare în condiţii deosebit de dificile la baza aeriană Holloman din New Mexico, stabilind şase recorduri între anii 1957 şi 1960 cu zborurile lor.
11:00
Războinici (3)
Documentar britanic în serial din 2005
Povestea războiului psihologic dintre cei mai importanţi patru lideri militari ai secolului XX: Adolf Hitler, Iosif Stalin, Winston Churchill şi Franklin Roosevelt.
Sinopsis:
O poveste epică, nespusă până acum, a celui de-al Doilea Război Mondial, povestea din culise a războiului psihologic purtat între cei patru mari lideri militari ai secolului XX: Churchill, Hitler, Roosevelt şi Stalin – spusă cu propriile lor cuvinte şi cu cuvintele celor care i-au observat la vremea respectivă. În timp ce naţiunile lor purtau un război al armelor, liderii purtau un război al minţilor, în care complotau, minţeau, fermecau, flatau şi trişau pentru a câştiga. Aceste dueluri psihologice au decis strategia celor mai importante bătălii din istorie. Ele s-au aflat, de asemenea, la epicentrul unei transformări a balanţei puterii pe glob, trecerea de la era imperiilor europene la o eră definită de două superputeri cu ideologie opusă, cu consecinţe devastatoare pentru sute de milioane de oameni.
12:00
Noi, europenii (5)
Documentar german în serial din 2009
Pe baza ultimelor cercetări şi unor expediţii în numeroase locaţii geografice, acest serial explorează bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei.
Sinopsis:
Cine suntem Ce ne defineşte ca europeni În acest serial explorăm bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei. În centrul fiecărui episod stă câte o idee definitorie pentru era căreia i-a aparţinut – de la individualismul secolului XV până la conceptul naţiunilor din secolul XIX. Bazat pe ultimele cercetări şi pe expediţii în diverse locaţii originale, acest incitant şi cuprinzător serial va fi interesant pentru telespectatorii aparţinând tuturor generaţiilor.
13:00
Impresioniştii (1)
Dramă britanică în serial din 2006
La 80 de ani, Claude Monet îşi rememorează viaţa, spunându-i unui ziarist povestea Impresioniştilor şi a revoluţiei iscate de aceştia în lumea artei.
Julian Glover (Claude Monet la bătrâneţe), Richard Armitage (Claude Monet în tinereţe), Will Keen (Paul Cezanne), Charlie Condou (Auguste Renoir), James Lance (Frederic Bazille) şi mai multe.
Sinopsis:
O uimitoare dramă care aduce la viaţă lupta Impresioniştilor francezi pentru recunoaştere în faţa ostilităţii puternice a lumii artistice a secolului XIX. Nuanţele delicate ale nuferilor lui Monet şi splendidele balerine ale lui Degas contrastează puternic cu povestea uriaşelor controverse, scandaluri şi rivalităţi care transpar din această somptuoasă dramă bazată pe scrisori de arhivă şi alte probe documentare.
14:00
Aşii căzuţi
Documentar britanic din 2008
Povestea a doi aşi ai zborului din Primul Război Mondial, decoraţi cu Crucea Victoria pentru actele lor de bravură.
Sinopsis:
Aceasta este povestea a doi aşi ai zborului din Primul Război Mondial, decoraţi cu Crucea Victoria. James McCudden şi Edward Mannock au zburat într-o vreme când pierderile din Aviaţia britanică erau cele mai grele. În 1917, speranţa de viaţă a unui pilot începător era de 11 zile. Pentru că piloţii nu aveau paraşute, mulţi purtau pistoale ca să se poată sinucide dacă avionul lua foc. Aceşti doi piloţi, însă, au supravieţuit suficient încât să devină experţi în tactica de zbor; au înfruntat frigul aspru şi au zburat razant deasupra inamicului, unde mitralierele lor îşi atingeau întotdeauna ţinta. Amândoi au murit în împrejurări tragice şi absurde: McCudden când motorul avionului i s-a defectat, iar Mannock când a făcut greşeala ridicolă pe care n-ar fi tolerat-o niciodată la alţii.
15:00
Filmele războiului (3)
Documentar britanic în serial din 2009
Al Doilea Război Mondial în Marea Britanie şi Germania, privit prin lentila camerelor de amator. Filmări remarcabile ne poartă în inima experienţelor trăite în război de oamenii obişnuiţi.
Sinopsis:
Al Doilea Război Mondial în Marea Britanie şi Germania, privit prin lentila camerelor de amator. Unii dintre aceşti cineaşti amatori au fost soldaţii care şi-au luat camerele pe front şi au filmat ostilităţile; alţii au fost oamenii rămaşi acasă, care au înregistrat aspecte din viaţa lor de zi cu zi. Aceste remarcabile filme de amator şi poveştile soldaţilor, femeilor şi copiilor din ele ne poartă în inima experienţelor trăite în război de oamenii obişnuiţi şi ne arată cum au supravieţuit aceştia unor împrejurări extreme.
16:00
Castele şi regi (1)
Documentar japonez în serial din 2006-2007
Acest serial vizitează castele din toată lumea şi realizează portrete realiste ale unor regi uitaţi în decursul vremurilor.
Sinopsis:
Acest serial vizitează castele din toată lumea şi realizează portrete realiste ale unor regi uitaţi în decursul vremurilor. Explorăm celebrul castel Meissen din Germania, palatul Drottningholm din Suedia, castelul Chambord din Franţa, proiectat de Leonardo da Vinci, castelul Edinburgh, vechea fortăreaţă militară a Scoţiei, precum şi castelul din Praga, simbolul erei de aur a Boemiei şi frumuseţea magnifică a castelului Alhambra din Spania.
17:00
Mari savanţi (5)
Documentar britanic în serial din 2004
Dr Allan Chapman, profesor la universitatea Oxford, prezintă într-un mod captivant şi accesibil complexele teorii şi idei ale lui Aristotel, Galileo, Newton, Darwin şi Einstein.
Sinopsis:
Un serial umoristic şi distractiv, care descrie viaţa şi vremurile câtorva dintre cei mai influenţi savanţi ai lumii, prezentat de dr Allan Chapman, profesor la Universitatea Oxford şi istoric al ştiinţelor. Folosind o combinaţie de filmări de arhivă, animaţii şi reconstituiri comice, dr Chapman prezintă într-un mod captivant şi accesibil complexele teorii şi idei ale lui Aristotel, Galileo, Newton, Darwin şi Einstein.
17:30
Misterele istoriei (10)
Documentar britanic în serial din 2006
O echipă de experţi călătoreşte prin Marea Britanie pentru a elucida misterele legendelor locale: tunele ale contrabandiştilor, un oraş scufundat sau o întâlnire între o regină şi amantul său.
Sinopsis:
Echipa de la „Misterele istoriei” caută adevărul din spatele legendelor locale din Marea Britanie, folosind resurse accesibile oricui. Experţii îi vor instrui cum să separe faptele de ficţiune, ajutându-i să navigheze prin arhive şi să descifreze arhitectura clădirilor şi peisajelor. Fiecare episod examinează un zvon local: despre tunele ale contrabandiştilor, despre un spion din vreme de război, despre un oraş scufundat şi uitat, despre o întâlnire dintre o regină şi amantul ei rănit şi despre o misterioasă crimă petrecută acum peste 300 de ani.
18:00
Voiajul care a zguduit lumea
Documentar britanic din 2008
Un interesant documentar despre expediţia ştiinţifică a lui Charles Darwin în jurul lumii (1831-1836), care l-a ajutat ulterior să formuleze celebra Teorie a Evoluţiei.
Sinopsis:
În 1831, un tânăr om de ştiinţă amator pe nume Charles Darwin se îmbarca pe vasul HMS Beagle şi pornea într-un voiaj al descoperirilor ştiinţifice. Observaţiile pe care le-a făcut în aceşti cinci ani şi reflecţiile de mai târziu au avut ca rezultat o carte care a avut un impact profund asupra lumii. Publicarea „Originii speciilor” a generat o controversă care continuă şi astăzi. Acest captivant documentar porneşte pe urmele lui Darwin, investigând locurile şi descoperirile cruciale pentru formularea Teoriei Evoluţiei. Reconstituiri veridice de epocă se împletesc cu investigaţia ştiinţifică şi cu imagini ale locaţiilor istorice esenţiale pentru povestea lui Darwin, printre care oraşul copilăriei sale, Shrewsbury, Christ’s College de la Cambridge şi casa lui din Kent, unde a trăit şi a lucrat.
19:00
Banii: Cum a schimbat Bill Gates lumea
Documentar britanic din 2008
Îl cunoaştem pe Bill Gates şi aflăm cum a creat cea mai mare companie de soft din lume şi a devenit cel mai bogat om de pe glob.
Sinopsis:
Îl cunoaştem pe Bill Gates şi aflăm cum a creat cea mai mare companie de soft din lume şi a devenit cel mai bogat om de pe glob. Cu ajutorul unor mărturii din partea prietenului din şcoală al lui Bill Gates, Paul Allen, primul său partener de afaceri, şi multora dintre componenţii echipei Microsoft de la începuturile sale din Albuquerque, explicăm cum a folosit Bill Gates un contract cu IBM pentru a crea un fenomen al lumii afacerilor. Ne aplecăm şi asupra sfârşitului „erei Bill Gates” şi investigăm ascensiunea unor companii precum Google care domină acum internetul, punând Microsoft în postura neobişnuită de a se strădui să ajungă din urmă concurenţa.
20:00
Noi, europenii (6)
Documentar german în serial din 2009
Pe baza ultimelor cercetări şi unor expediţii în numeroase locaţii geografice, acest serial explorează bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei.
Sinopsis:
Cine suntem Ce ne defineşte ca europeni În acest serial explorăm bazele culturale, politice, economice şi sociale ale lungii istorii a Europei. În centrul fiecărui episod stă câte o idee definitorie pentru era căreia i-a aparţinut – de la individualismul secolului XV până la conceptul naţiunilor din secolul XIX. Bazat pe ultimele cercetări şi pe expediţii în diverse locaţii originale, acest incitant şi cuprinzător serial va fi interesant pentru telespectatorii aparţinând tuturor generaţiilor.
21:00
Impresioniştii (2)
Dramă britanică în serial din 2006
La 80 de ani, Claude Monet îşi rememorează viaţa, spunându-i unui ziarist povestea Impresioniştilor şi a revoluţiei iscate de aceştia în lumea artei.
Julian Glover (Claude Monet la bătrâneţe), Richard Armitage (Claude Monet în tinereţe), Will Keen (Paul Cezanne), Charlie Condou (Auguste Renoir), James Lance (Frederic Bazille) şi mai multe.
Sinopsis:
O uimitoare dramă care aduce la viaţă lupta Impresioniştilor francezi pentru recunoaştere în faţa ostilităţii puternice a lumii artistice a secolului XIX. Nuanţele delicate ale nuferilor lui Monet şi splendidele balerine ale lui Degas contrastează puternic cu povestea uriaşelor controverse, scandaluri şi rivalităţi care transpar din această somptuoasă dramă bazată pe scrisori de arhivă şi alte probe documentare.
22:00
Vânătorii de nazişti (1)
Documentar britanic în serial din 2009
Poveştile organizaţiilor, grupărilor şi indivizilor care i-au vânat pe criminalii de război nazişti, a hăituirii acestora şi a luptei pentru echilibrarea balanţei justiţiei.
Sinopsis:
Vânătorii de nazişti i-au hăituit pe unii dintre cei mai detestaţi oameni de pe pământ, criminalii de război nazişti. Uneori au făcut-o cu cele mai nobile scopuri, alteori în feluri care, dezvăluite, i-ar oripila chiar şi pe propriii lor susţinători. Crimele celor urmăriţi fuseseră oribile şi, pentru ele, aceştia trebuiau să plătească. Mulţi erau pregătiţi să-i urmărească pe făptaşi până când se va fi făcut dreptate – de la Churchill la SAS, de la strategii care au plănuit debarcarea din Normandia până la Mossad. Aceste poveşti despre hăituire şi despre lupta pentru echilibrarea balanţei justiţiei sunt pline de dramă şi tragedie.
23:00
Călători în timp (3)
Documentar britanic în serial din 2003
Excavând situri din orice perioadă, din vremurile Paleoliticului şi până în trecutul recent, acest popular serial cu temă arheologică dezvăluie secretele lungii şi bogatei istorii britanice.
Sinopsis:
Dintr-un subiect aparent banal, echipa de la „Călători în timp” face din arheologie un subiect popular datorită entuziasmului dovedit în dezgroparea secretelor lungii şi bogatei istorii britanice. Excavând situri din orice perioadă, din vremurile Paleoliticului şi până în trecutul recent, realizatorii acestui documentar vă vor distra şi, în acelaşi timp, vă vor îmbunătăţi cunoştinţele de istorie.
00:00
Castele şi regi (3)
Documentar japonez în serial din 2006-2007
Acest serial vizitează castele din toată lumea şi realizează portrete realiste ale unor regi uitaţi în decursul vremurilor.
Sinopsis:
Acest serial vizitează castele din toată lumea şi realizează portrete realiste ale unor regi uitaţi în decursul vremurilor. Explorăm celebrul castel Meissen din Germania, palatul Drottningholm din Suedia, castelul Chambord din Franţa, proiectat de Leonardo da Vinci, castelul Edinburgh, vechea fortăreaţă militară a Scoţiei, precum şi castelul din Praga, simbolul erei de aur a Boemiei şi frumuseţea magnifică a castelului Alhambra din Spania.
01:00
Cele mai urâte joburi din istorie (6)
Documentar britanic în serial din 2004
Actorul Tony Robinson ne prezintă cele mai urâte joburi pe care oamenii le-au avut de-a lungul istoriei şi care au fost cruciale pentru societate, de la invazia romană a Britaniei la epoca victoriană.
Sinopsis:
Unele dintre joburile oribile pe care oamenii le-au avut de-a lungul istoriei au jucat un rol esenţial în societate. Acest serial dezvăluie cum existenţa unor evenimente, instituţii, embleme şi mecanisme economice a fost făcută posibilă de miile de bărbaţi şi femei care trudeau la munca de jos. De la invazia romană a Britaniei la epoca victoriană, actorul englez Tony Robinson caută cele mai urâte joburi din fiecare perioadă.
02:00
Oraşul pierdut al faraonului
Documentar britanic din 2007
Beneficiind de acces exclusiv la cimitirul antic din capitala pierdută a faraonului Akhenaton, Amarna, acest documentar spune povestea măririi şi decăderii dramatice a marelui oraş.
Sinopsis:
Arheologii din deşertul egiptean au făcut o extraordinară descoperire: un cimitir antic unde sunt îngropaţi 1.000 de oameni din capitala pierdută a faraonului Akhenaton, Amarna. De ce a supravieţuit acest oraş o singură generaţie, după care a dispărut din istorie Amarna a fost un oraş construit cu un singur scop: să-l slujească pe faraon. Akhenaton a fost unul dintre cei mai pitoreşti faraoni ai Egiptului antic, care s-a însurat cu legendara frumuseţe pe nume Nefertiti. El a abandonat căminul spiritual al Egiptului antic, Teba, şi a condus 40.000 de oameni în deşert pentru a-şi fonda noua capitală, Amarna. Dar în două decenii, Egiptul ajunsese pe marginea prăpăstiei, oraşul fusese abandonat şi numele faraonului şters din istorie. Pentru prima oară, beneficiind de acces exclusiv la această descoperire, documentarul nostru spune povestea măririi şi decăderii dramatice a capitalei, prin povestea faraonului şi supuşilor săi care au trăit şi au murit aici, dezvăluind motivele pentru care oraşul a dispărut din istorie acum peste 3.000 de ani.
03:00
Legea lui Garrow (1)
Serial britanic din 2009
Plasat în Londra epocii georgiene, într-un mediu corupt şi dominat de injustiţie socială, acest serial este inspirat de viaţa avocatului William Garrow, un pionier în domeniul legislativ.
Andrew Buchan (William Garrow), Alun Armstrong (John Southouse), Lyndsey Marshal (Lady Sarah Hill), Michael Culkin (judecătorul Buller), Rupert Graves (Sir Arthur Hill) şi mai multe.
Sinopsis:
Această dramă, a cărei acţiune este plasată în epoca georgiană la tribunalul londonez Old Bailey, într-un mediu dominat de corupţie şi injustiţie socială, este bazată pe un şir de procese reale de la sfârşitul secolului XVIII. Fiecare episod începe cu investigarea unui caz extras din arhivele tribunalului vremii, de la viol şi crimă la înaltă trădare şi corupţie, şi îi urmăreşte pe William Garrow şi asociatul său John Southouse în timp ce încearcă să descopere adevărul sau să lupte pentru dreptate. Într-o epocă în care puţini oameni beneficiau de apărători, tânărul Garrow i-a apărat pe cei defavorizaţi şi a promovat interogatoriul încrucişat al martorilor acuzării, care face parte astăzi din sistemul nostru legislativ.











Ziua anterioară
