04:00

Triburile germanice (2)
Documentar german în serial din 2007

Actori:

Sinopsis:
Acest documentar explorează avansul triburilor nordice de la o cultură primitivă, aflată la periferia Europei, până la statutul de moştenitori ai Imperiului Roman. Noi descoperiri ne permit să prezentăm o imagine a triburilor germanice diferită de clişeele despre „barbarii nordului”. Cuiul de osie al istoriei germanice este conflictul cu Imperiul Roman. Încă din vremea lui Cezar, acest raport dificil s-a caracterizat nu doar prin bătălii sângeroase, ci a avut şi faze de coexistenţă şi cooperare. Germanii au devenit groparii Imperiului Roman, dar şi păstrătorii moştenirii acestuia. Acest serial readuce la viaţă lumea ascunsă a triburilor germanice. Vedem cum trăiau, cum luptau şi cum îşi venerau aceştia zeii.

05:00

Legea lui Garrow (8)
Serial britanic din 2010

Actori:
Andrew Buchan (William Garrow), Alun Armstrong (John Southouse), Lyndsey Marshal (Lady Sarah Hill), Michael Culkin (judecătorul Buller), Rupert Graves (Sir Arthur Hill) şi mai multe.
Sinopsis:
Această dramă, a cărei acţiune este plasată în epoca georgiană la tribunalul londonez Old Bailey, într-un mediu dominat de corupţie şi injustiţie socială, este bazată pe un şir de procese reale de la sfârşitul secolului XVIII. Fiecare episod începe cu investigarea unui caz extras din arhivele tribunalului vremii, de la viol şi crimă la înaltă trădare şi corupţie, şi îi urmăreşte pe William Garrow şi asociatul său John Southouse în timp ce încearcă să descopere adevărul sau să lupte pentru dreptate. Într-o epocă în care puţini oameni beneficiau de apărători, tânărul Garrow i-a apărat pe cei defavorizaţi şi a promovat interogatoriul încrucişat al martorilor acuzării, care face parte astăzi din sistemul nostru legislativ.

06:00

O crimă învăluită în mister (1)
Serial britanic din 2005

Actori:

Sinopsis:
Un serial dramatic care povesteşte crime adevărate, rămase neelucidate. Scenaristul Julian Fellowes, premiat cu Oscar, se transformă într-un detectiv istoric care îşi duce publicul înapoi în timp pentru a observa şi investiga crime misterioase. Toate cele cinci cazuri neelucidate sunt deliberat unice şi distincte în ce priveşte vârsta, sexul şi clasa socială a victimei, mediul social, regiunea şi epoca, precum şi modul de operare al criminalului.

07:00

Voiajul care a zguduit lumea
Documentar britanic din 2008

Un interesant documentar despre expediţia ştiinţifică a lui Charles Darwin în jurul lumii (1831-1836), care l-a ajutat ulterior să formuleze celebra Teorie a Evoluţiei.

Actori:

Sinopsis:
În 1831, un tânăr om de ştiinţă amator pe nume Charles Darwin se îmbarca pe vasul HMS Beagle şi pornea într-un voiaj al descoperirilor ştiinţifice. Observaţiile pe care le-a făcut în aceşti cinci ani şi reflecţiile de mai târziu au avut ca rezultat o carte care a avut un impact profund asupra lumii. Publicarea „Originii speciilor” a generat o controversă care continuă şi astăzi. Acest captivant documentar porneşte pe urmele lui Darwin, investigând locurile şi descoperirile cruciale pentru formularea Teoriei Evoluţiei. Reconstituiri veridice de epocă se împletesc cu investigaţia ştiinţifică şi cu imagini ale locaţiilor istorice esenţiale pentru povestea lui Darwin, printre care oraşul copilăriei sale, Shrewsbury, Christ’s College de la Cambridge şi casa lui din Kent, unde a trăit şi a lucrat.

08:00

Spitalul londonez (3)
Serial britanic din 2007

Actori:
Sarah Smart (Ada Russel), Tom Riley (dr James Walton), Cherie Lunghi (sora-şefă Eva Luckes), Jason Watkins (Ernest Wilson), Jason Watkins (Ernest Wilson) şi mai multe.
Sinopsis:
Dragostea, medicina şi istoria se întrepătrund în această dramă vie şi plină de atmosferă bazată pe vieţile şi notele de caz ale medicilor, asistentelor şi pacienţilor de la spitalul Royal London, de acum un secol. Aflat în inima cartierului East End, sărac şi plin de pericole, într-o vreme în care boli precum tuberculoza, pneumonia, pojarul, sifilisul sau difteria erau în floare, viaţa din Whitechapel năvăleşte zilnic în salonul de Urgenţe al spitalului adusă cu sine de victimele violenţei, suicidului, alcoolului sau drogurilor. Teme precum criza de fonduri, ameninţările teroriste, progresele în medicină sau infecţiile letale sunt de actualitate şi astăzi, dar în multe privinţe aceasta este o lume şocantă şi străină, în care angajaţilor nu li se permitea să aibă relaţii între ei, iar unele dintre tratamentele folosite par fascinant de îndepărtate.

09:00

Impresioniştii (2)
Dramă britanică în serial din 2006

Actori:
Julian Glover (Claude Monet la bătrâneţe), Richard Armitage (Claude Monet în tinereţe), Will Keen (Paul Cezanne), Charlie Condou (Auguste Renoir), James Lance (Frederic Bazille) şi mai multe.
Sinopsis:
O uimitoare dramă care aduce la viaţă lupta Impresioniştilor francezi pentru recunoaştere în faţa ostilităţii puternice a lumii artistice a secolului XIX. Nuanţele delicate ale nuferilor lui Monet şi splendidele balerine ale lui Degas contrastează puternic cu povestea uriaşelor controverse, scandaluri şi rivalităţi care transpar din această somptuoasă dramă bazată pe scrisori de arhivă şi alte probe documentare.

10:00

Cele mai urâte joburi din istorie (9)
Documentar britanic în serial din 2007

Actori:

Sinopsis:
Tony Robinson revine pentru a arunca lumină asupra felului cum numeroase meserii a căror importanţă nu au fost recunoscută până acum au schimbat lumea în care trăim. Meseriile dezgustătoare pe care oamenii le-au făcut pe parcursul secolelor au avut o contribuţie fundamentală în istorie. Acest serial dezvăluie cum au fost generate evenimente, instituţii, simboluri şi elemente ale economiei de către numeroşii bărbaţi şi femei care trudeau făcând muncile cele mai de jos. Tony lucrează pe rând ca barcagiu, fierar, cărămidar, colector de excremente şi curăţător de măruntaie. De asemenea, el pătrunde în lumea obscură a fabricanţilor de lănţişoare de ceas, tăietorilor de scânduri, băieţilor de biciuit sau ajutorilor de şamotor.

11:00

Hitler şi prinţul
Documentar britanic din 2007

Povestea nepotului favorit al reginei Victoria, prinţul Charles Edward, care a luptat pentru Germania împotriva ţării sale natale, a fost etichetat drept trădător şi s-a asociat cu regimul nazist.

Actori:

Sinopsis:
Prinţul Charles Edward a fost nepotul favorit al reginei Victoria. În 1900, prinţul, în vârstă de 16 ani, era singurul moştenitor britanic viabil al bogatului ducat de Saxa Coburg & Gotha din Germania. La ordinul reginei Victoria, el a acceptat titlul şi a fost transformat din prinţ britanic în duce german – Herzog Carl Eduard. Când a izbucnit Primului Război Mondial, prinţul Charles Edward n-a avut de ales şi a trebuit să lupte pentru Germania, contra ţării sale natale. La sfârşitul războiului, a fost decăzut din toate titlurile sale britanice, iar Parlamentul l-a etichetat drept trădător. Deziluzionat şi deprimat, Charles Edward a devenit un suporter entuziast al Partidului Naţional Socialist al lui Adolf Hitler şi l-a ajutat să se ridice la putere. Numindu-l preşedinte al Asociaţiei Anglo-Germane, Hitler i-a oferit lui Charles Edward o cale de a se întoarce în Marea Britanie cu capul sus.

12:00

Monarhiile Asiei (5)
Documentar chinez în serial din 2009

Actori:

Sinopsis:
Fiecare dintre monarhiile Asiei este unică în felul său, dar toate au un lucru în comun: se găsesc într-un punct fascinant al istoriei lor naţionale. Călătorim către inima acestor frumoase ţinuturi pentru a înţelege relaţia dintre oameni şi monarhii lor. Pentru mulţi, monarhia este un anacronism, o instituţie care stă în calea progresului. Pentru alţii, însă, ea este sufletul naţiunii lor, o parte a istoriei comune şi o pavăză împotriva pericolelor modernismului. Pentru a explora aceste variate puncte de vedere, vom începe prin a examina poziţia fiecăreia dintre monarhii în lumea contemporană, felul cum definesc acestea politica naţională şi relaţia pe care o au cu propriul popor şi cu lumea în ansamblu.

13:00

Asasinarea lui Henric al IV-lea
Dramă franceză din 2008

O dramatizare a evenimentelor din 14 mai 1610, când regele Henric al IV-lea al Franţei a fost asasinat de fanaticul religios Ravaillac. Filmat la castelul Fontainebleau şi pe străzile din Chartres.

Actori:
Arnaud Bédouet (Henric al IV-lea), Chiara de Luca (Maria de Medici), Olivier Augrond (Mareşalul de Bassompierre), Priscilla Bescond (Charlotte de Montmorency), Marc Saez (ducele d’Epernon) şi mai multe.
Sinopsis:
Paris, 14 mai 1610. La orele 14:15 după amiaza, regele Henric al IV-lea al Franţei a fost asasinat de un fanatic religios pe nume Francois Ravaillac. În acea zi fatidică, Henric se gândea la un singur lucru: să o găsească pe femeia pe care o iubea şi să n-o lase să plece. Hărţuit din toate părţile să rezolve problemele regatului, el a fugit pe străzile Parisului fără protecţie, în ciuda pericolelor care pândeau la fiecare colţ. Moartea sa, instigată de radicali pentru a intensifica ura religioasă, a dus, în ciuda tuturor aşteptărilor, la atenuarea conflictelor dintre catolici şi protestanţi.

14:30

Martorul: De la balconul camerei 306
Documentar american din 2009

Cu ajutorul reverendului Samuel Kyles, care a fost martor la asasinarea lui Martin Luther King Jr, acest documentar investighează unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului XX.

Actori:

Sinopsis:
Pe 4 aprilie 1968, reverendul Samuel “Billy” Kyles stătea alături de Dr Martin Luther King Jr pe balconul motelului Lorraine din Memphis, Tennessee, şi a fost martor al asasinării acestuia. Prin intermediul amintirilor reverendului Kyles despre acele momente şi despre zilele care le-au precedat, acest documentar ne ajută să ne amintim de ce a făcut Dr King acea călătorie fatală către Memphis şi face cronica ultimelor ore ale vieţii sale. Încărcat de mărturii emoţionante din partea unor personalităţi-cheie ale luptei pentru drepturile omului cum sunt Maxine Smith şi Dr Benjamin Hooks, precum şi din partea altor contemporani ai Dr King, acest documentar este o poveste cutremurătoare despre un moment de cotitură în mişcarea pentru drepturile civile şi un viu memento al impactului Dr King asupra mişcării pentru drepturi civile din SUA şi asupra ţării înseşi.

15:00

Filmele războiului (1)
Documentar britanic în serial din 2009

Actori:

Sinopsis:
Al Doilea Război Mondial în Marea Britanie şi Germania, privit prin lentila camerelor de amator. Unii dintre aceşti cineaşti amatori au fost soldaţii care şi-au luat camerele pe front şi au filmat ostilităţile; alţii au fost oamenii rămaşi acasă, care au înregistrat aspecte din viaţa lor de zi cu zi. Aceste remarcabile filme de amator şi poveştile soldaţilor, femeilor şi copiilor din ele ne poartă în inima experienţelor trăite în război de oamenii obişnuiţi şi ne arată cum au supravieţuit aceştia unor împrejurări extreme.

16:00

Spitalul londonez (4)
Serial britanic din 2007

Actori:
Sarah Smart (Ada Russel), Tom Riley (dr James Walton), Cherie Lunghi (sora-şefă Eva Luckes), Jason Watkins (Ernest Wilson), Jason Watkins (Ernest Wilson) şi mai multe.
Sinopsis:
Dragostea, medicina şi istoria se întrepătrund în această dramă vie şi plină de atmosferă bazată pe vieţile şi notele de caz ale medicilor, asistentelor şi pacienţilor de la spitalul Royal London, de acum un secol. Aflat în inima cartierului East End, sărac şi plin de pericole, într-o vreme în care boli precum tuberculoza, pneumonia, pojarul, sifilisul sau difteria erau în floare, viaţa din Whitechapel năvăleşte zilnic în salonul de Urgenţe al spitalului adusă cu sine de victimele violenţei, suicidului, alcoolului sau drogurilor. Teme precum criza de fonduri, ameninţările teroriste, progresele în medicină sau infecţiile letale sunt de actualitate şi astăzi, dar în multe privinţe aceasta este o lume şocantă şi străină, în care angajaţilor nu li se permitea să aibă relaţii între ei, iar unele dintre tratamentele folosite par fascinant de îndepărtate.

17:00

Misterele istoriei (3)
Documentar britanic în serial din 2006

Actori:

Sinopsis:
Echipa de la „Misterele istoriei” caută adevărul din spatele legendelor locale din Marea Britanie, folosind resurse accesibile oricui. Experţii îi vor instrui cum să separe faptele de ficţiune, ajutându-i să navigheze prin arhive şi să descifreze arhitectura clădirilor şi peisajelor. Fiecare episod examinează un zvon local: despre tunele ale contrabandiştilor, despre un spion din vreme de război, despre un oraş scufundat şi uitat, despre o întâlnire dintre o regină şi amantul ei rănit şi despre o misterioasă crimă petrecută acum peste 300 de ani.

17:30

Misterele istoriei (4)

18:00

Irne şi Frederic Joliot-Curie
Documentar american din 2009

Un documentar despre fiziciana şi chimista Irne Joliot-Curie, fiica cea mare a lui Pierre şi Marie Curie, care a descoperit radioactivitatea artificială. Narat de Julianne Moore.

Actori:

Sinopsis:
Acest documentar se concentrează asupra fizicienei şi chimistei Irne Joliot-Curie, fiica cea mare a lui Pierre şi Marie Curie. Alături de soţul ei, Frederic Joliot, Irne a demonstrat că este posibilă crearea de izotopi radioactivi ai unor elemente care nu sunt în mod natural radioactive. Descoperirea, pentru care ea a câştigat premiul Nobel (călcând astfel pe urmele părinţilor săi), a deschis un nou domeniu de cercetare a radioactivităţii esenţial pentru o întreagă serie de aplicaţii în domeniul chimiei, biologiei şi medicinei. Radioactivitatea artificială a făcut posibile avansuri cruciale în terapia anticanceroasă. Dar ea a reprezentat şi un pas important către descoperirea în 1938 a fisiunii nucleare şi crearea bombei atomice în 1944. Acest documentar explorează realizările şi provocările profesionale întâmpinate de Irne Joliot-Curie.

19:00

Femeile din viaţa lui JFK
Documentar britanic din 2006

Acest documentar exploziv se concentrează asupra relaţiilor preşedintelui John F Kennedy cu patru femei considerate de către FBI riscante pentru securitatea naţională.

Actori:

Sinopsis:
Acest exploziv documentar ni-l dezvăluie pe adevăratul John Fitzgerald Kennedy – preşedintele american care era gata să-şi rişte cariera politică şi, în toiul Războiului Rece, securitatea naţională a ţării sale, pentru sex. Când presa americană se pregătea, în sfârşit, să-l demaşte, asasinul de la Dallas din 1963 i-a luat viaţa, dar i-a salvat reputaţia. Ne concentrăm asupra relaţiilor sale cu patru femei „periculoase”, în timpul mandatului său de preşedinte: Marilyn Monroe, Ellen Rometsch, Mariella Novotny şi Judith Campbell. Toate patru au fost considerate de către FBI riscante pentru securitatea naţională – trei din cauza pretinselor lor legături cu comuniştii şi una din cauza apropierii de şefii Mafiei.

20:00

Triburile germanice (2)
Documentar german în serial din 2007

Actori:

Sinopsis:
Acest documentar explorează avansul triburilor nordice de la o cultură primitivă, aflată la periferia Europei, până la statutul de moştenitori ai Imperiului Roman. Noi descoperiri ne permit să prezentăm o imagine a triburilor germanice diferită de clişeele despre „barbarii nordului”. Cuiul de osie al istoriei germanice este conflictul cu Imperiul Roman. Încă din vremea lui Cezar, acest raport dificil s-a caracterizat nu doar prin bătălii sângeroase, ci a avut şi faze de coexistenţă şi cooperare. Germanii au devenit groparii Imperiului Roman, dar şi păstrătorii moştenirii acestuia. Acest serial readuce la viaţă lumea ascunsă a triburilor germanice. Vedem cum trăiau, cum luptau şi cum îşi venerau aceştia zeii.

21:00

Legea lui Garrow (8)
Serial britanic din 2010

Actori:
Andrew Buchan (William Garrow), Alun Armstrong (John Southouse), Lyndsey Marshal (Lady Sarah Hill), Michael Culkin (judecătorul Buller), Rupert Graves (Sir Arthur Hill) şi mai multe.
Sinopsis:
Această dramă, a cărei acţiune este plasată în epoca georgiană la tribunalul londonez Old Bailey, într-un mediu dominat de corupţie şi injustiţie socială, este bazată pe un şir de procese reale de la sfârşitul secolului XVIII. Fiecare episod începe cu investigarea unui caz extras din arhivele tribunalului vremii, de la viol şi crimă la înaltă trădare şi corupţie, şi îi urmăreşte pe William Garrow şi asociatul său John Southouse în timp ce încearcă să descopere adevărul sau să lupte pentru dreptate. Într-o epocă în care puţini oameni beneficiau de apărători, tânărul Garrow i-a apărat pe cei defavorizaţi şi a promovat interogatoriul încrucişat al martorilor acuzării, care face parte astăzi din sistemul nostru legislativ.

22:00

O crimă învăluită în mister (1)
Serial britanic din 2005

Actori:

Sinopsis:
Un serial dramatic care povesteşte crime adevărate, rămase neelucidate. Scenaristul Julian Fellowes, premiat cu Oscar, se transformă într-un detectiv istoric care îşi duce publicul înapoi în timp pentru a observa şi investiga crime misterioase. Toate cele cinci cazuri neelucidate sunt deliberat unice şi distincte în ce priveşte vârsta, sexul şi clasa socială a victimei, mediul social, regiunea şi epoca, precum şi modul de operare al criminalului.

23:00

Întâlnire cu Simone Weil
Documentar american din 2010

Povestea lui Simone Weil – filosof francez, mistic creştin şi activistă socială, care şi-a petrecut mare parte din scurta sa viaţă apărând drepturile celor dezavantajaţi social şi politic.

Actori:

Sinopsis:
Acest document spune povestea lui Simone Weil (1909-1943), filosof, activistă şi mistic, care şi-a petrecut mare parte din mult prea scurta sa viaţă apărând drepturile celor dezavantajaţi social şi politic. În încercarea de a o înţelege pe Simone Weil, cineasta Julia Haslett ia în discuţie chestiuni profunde legate de responsabilitate morală atât în familia ei, cât şi în contextul mai general al Americii secolului XXI. Folosind scrierile şi învăţăturile lui Weil ca fundal pentru propriile sale experienţe, Haslett creează un emoţionant portret al unei tinere extraordinare a cărei decizie de a acţiona conform convingerilor sale a dovedit că a duce o viaţă principială ar trebui să fie dorinţa noastră, a tuturor.

00:00

Anglia lui Dickens (1)
Documentar britanic din 2009

Actori:

Sinopsis:
Acest documentar urmăreşte viaţa şi munca lui Charles Dickens printr-o incitantă călătorie care dezvăluie cele mai importante şi deosebite locuri, oraşe şi orăşele care au inspirat câteva dintre faimoasele sale romane. Vizităm peste 100 de locaţii din toată Anglia, dintre care multe nu sunt deschise pentru public şi au fost rareori filmate, inclusiv interiorul casei din Lincoln’s Inn Fields nr 58 şi birourile din Covent Garden unde Dickens a trăit şi a muncit. Printre alte locaţii esenţiale prezentate sunt biserica Cooling din Kent, folosită de autor în capitolul întâi din „Marile speranţe”, casa domnişoarei Havisham din Rochester şi aproape uitatele băi romane londoneze descrise în David Copperfield.

01:00

Barbarii lui Terry Jones (1)
Documentar britanic în serial din 2006

Actori:

Sinopsis:
Victime ale unei propagande bine puse la punct, aşa-numiţii „barbari” din vremurile Imperiului Roman au îndurat mii de ani de reprezentări greşite. După cum dezvăluie veteranul Terry Jones din grupul Monty Python, imaginea sălbaticilor chitiţi pe măceluri, jaf şi violuri care ne-a fost transmisă de romani este doar un exerciţiu antic de propagandă. Într-o călătorie epică din mlaştinile Irlandei de sud până în deşerturile Persiei, Jones dezvăluie adâncimea acestei înşelătorii romane, readucând la viaţă extrem de bogatele şi variatele culturi barbare ale celţilor, hunilor sau goţilor şi arătându-ne adevărul despre ele oriunde merge.

02:00

Secretul scufundat al lui Hitler
Documentar american din 2005

O expediţie pe fundul lacului Tinn din Norvegia aruncă lumină asupra ambiţiilor nucleare ale Germaniei naziste.

Actori:

Sinopsis:
Timp de şaizeci de ani, apele îngheţate ale lacului Tinn din Norvegia au ascuns un secret. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub ocupaţia nazistă, regiunea a fost martora unui război insidios, al spionilor şi sabotorilor. Bătălia s-a dat pentru apa grea a Norvegiei: o misterioasă substanţă pe care rezistenţa norvegiană a luptat cu disperare s-o ferească de germani. Într-un disperat act de sabotaj, un feribot de pasageri care transporta butoaie cu apă grea a fost scufundat în apele lacului Tinn. Acest documentar spune povestea acelei disperate lupte şi urmăreşte o echipă de arheologi submarini care caută butoaiele. Sunt acestea cu adevărat cheia singurei arme care l-ar fi putut ajuta pe Hitler să câştige războiul – o bombă nucleară nazistă Sau este adevărul chiar mai şocant de atât

03:00

Secretele istoriei: Regina virgină
Documentar american din 2011

Examinăm legende, abordăm zvonuri şi consultăm noi dovezi criminalistice în încercarea de a dezvălui în sfârşit cine a fost cu adevărat regina Elisabeta I, „regina virgină”.

Actori:

Sinopsis:
A fost o legendă încă din timpul vieţii, respectată pentru extraordinarele ei realizări. Domnia ei de 44 de ani a devenit repede cunoscută drept „era de aur” a Angliei – şi totuşi ştim puţine despre femeia care a fost Elisabeta I. Cine a fost „regina virgină” De ce nu s-a căsătorit niciodată A fost oare implicată, aşa cum au crezut mulţi contemporani, în misterioasa moarte a soţiei celui mai promiţător peţitor al ei Şi ascundea ea un secret care a determinat-o să interzică să i se facă autopsia după moarte Acum, la peste 400 de ani după moartea ei, noi am pornit în căutarea răspunsurilor. În această investigaţie criminalistică modernă, ne alăturăm experţilor pentru a investiga viaţa reginei Elisabeta, decodificând indicii găsite în rapoarte de autopsie, artefacte din copilăria Elisabetei, scrisori sau poeme scrise de apropiaţii reginei şi portrete ale acesteia. Examinăm noi teorii ale experţilor elisabetani şi prin interviuri, investigaţii şi reconstituiri, dezvăluim detalii surprinzătoare despre acest personaj celebru.