Cântecul lui Roland
Marţi
28. februarie
21:00
Milioane de oameni din întreaga Europă au studiat Cântecul lui Roland în şcoala generală. Acesta este o parte esenţială a patrimoniului nostru cultural comun.
Magnificul Tati
Sâmbătă
04. februarie
22:00
Acest documentar apreciat la nivel internaţional explorează viaţa şi munca faimosului comic şi regizor francez Jacques Tati.
Legea lui Garrow [3]
Duminica si luni
12. februarie -05. martie
20:00
Pe fondul corupţiei şi nedreptăţii sociale din Londra epocii georgiene, această dramă legală se bazează pe cazuri reale de la sfârşitul secolului XVIII.
Iubirile lui Jane Austen
Marţi
14. februarie
18:00
Renumele literar al lui Jane Austen nu a rivalizat întotdeauna cu cel ale lui Shakespeare sau Dickens. Faima ei nu a fost decât o licărire timp de aproape o sută de ani după moartea sa în 1817.
Arthur Rubinstein
Sâmbătă
28. ianuarie
16:00
Atât ca polonez, cât şi ca evreu, Arthur Rubinstein a trăit pe propria piele tragediile secolului XX şi totuşi a fost un epicurian care iubea viaţa, care a cântat până târziu, după 80 de ani, şi a trăit până la 95 de ani.
Diavolul pe care îl cunoaştem
Marţi
17 ianuarie
22:00
De unde provine imaginea familiară a Diavolului ? Ce înseamnă ea ? Şi de ce suntem atât atraşi, cât şi dezgustaţi de aceasta ?
Vedete de cinema
Joi şi duminică
12. ianuarie - 23. februarie
18:00
Să fii măreţ la Hollywood înseamnă să zbori prea aproape de Soare, să întruchipezi visurile a milioane de oameni în timp ce îţi pui soarta în inimile lor.
Povestea electricităţii
Miercuri
18. ianuarie - 01. februarie
20: 00
Profesorul britanic Jim Al-Khalili spune povestea incitantă a încercărilor omului de a stăpâni cea mai misterioasă forţă a naturii - electricitatea.
Secretele lui Tutankhamon
Joi
08. decembrie
20:00
În 1922, lordul Carnarvon a finanţat excavarea mormântului faraonului Tutankhamon, care a înflăcărat imaginaţia întregii lumi.
De la Est la Vest
Joi
29. decembrie 09. februarie
19:00
Aceasta este povestea adevărată a naşterii şi înfloririi civilizaţiei în Orientul Apropiat şi Mijlociu şi a uriaşei sale influenţe asupra Occidentului.
Spitalul londonez [1]
Duminică
25. decembrie - 15. ianuarie
20:00
Dragostea, medicina şi istoria se întrepătrund în această dramă vie şi plină de atmosferă bazată pe vieţile şi notele de caz ale medicilor, asistentelor şi pacienţilor de la spitalul Royal London, de acum un secol.
Diete uitate de vreme
Zilele de sâmbătă
03. decembrie -07. ianuarie
21:00
Ar putea oare dietele trecutului să-i ajute pe cei care vor să slăbească în prezent ? În acest serial, nouă voluntari din secolul XXI petrec 24 de zile încercând diete şi regimuri de slăbit care erau populare în perioada victoriană, în cea eduardiană şi în „sălbaticii ani '20".
Comori ascunse ale artei africane, australiene şi indiene
Marţi
22. noiembrie - 06. decembrie
22:00
În acest serial, actorul galez Griff Rhys Jones, colecţionar şi pasionat de artă, porneşte în călătorii uneori periculoase către zone îndepărtate, dar cu o puternică tradiţie artistică, pentru a afla ce a rămas astăzi din modul neîngrădit de exprimare al acestor culturi şi pentru a descoperi ideile care stau la baza creativităţii lor.
Cele mai urâte joburi din istorie
Zilele de luni
28. noiembrie - 26. decembrie
16:00
Tony Robinson revine pentru a arunca lumină asupra felului cum numeroase meserii a căror importanţă nu au fost recunoscută până acum au schimbat lumea în care trăim.
Cum s-a născut shoppingul
Miercuri
16. noiembrie - 23. noiembrie
20:00
Magazinul general este, cu siguranţă, una dintre cele mai inteligente invenţii ale revoluţiei industriale. Nu doar că a creat, literalmente, conceptul de shopping, ci a dat naştere culturii de consum şi a plantat germenii emancipării femeilor.
Victimele uitate ale gripei spaniole
Vineri
11. noiembrie
19:00
În timpul primăverii şi verii anului 1918, o tulpină mortală de gripă făcea ravagii în lume.
Triburile germanice
Joi
13. octombrie - 3. noiembrie
20:00
Acest documentar explorează avansul triburilor nordice de la o cultură primitivă, aflată la periferia Europei, până la statutul de moştenitori ai Imperiului Roman.
Dezgroparea lui Mesia
Marţi
25. octombrie
22:00
Îşi spunea „Regele iudeilor" şi probabil a fost considerat un Mesia. În preajma Paştelui, romanii l-au ucis şi i-au crucificat mulţi dintre adepţi lângă Ierusalim.
Secretul scufundat al lui Hitler
Miercuri
26. octombrie
21:00
Timp de şaizeci de ani, apele îngheţate ale lacului Tinn din Norvegia au ascuns un secret. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub ocupaţia nazistă, regiunea a fost martora unui război insidios, al spionilor şi sabotorilor.
Descoperirea lui Lennon
Duminică
09. octombrie
18:00
Acest documentar aruncă lumină asupra curajoaselor şi frumoaselor idei ale artistului John Lennon.
Secretele Partenonului
Joi
29. septembrie
20:00
Timp de 25 de secole, Partenonul a fost împuşcat, incendiat, zguduit de cutremure, jefuit pentru sculpturile sale, aproape distrus de o explozie şi desfigurat de o renovare făcută cu intenţii bune.
Irène şi Frederic Joliot-Curie
Luni
12. septembrie
18:00
Acest documentar se concentrează asupra fizicienei şi chimistei Irène Joliot-Curie, fiica cea mare a lui Pierre şi Marie Curie.
Barbarii lui Terry Jones [1]
Luni
9. septembrie -10. octombrie
16:00
Victime ale unei propagande bine puse la punct, aşa-numiţii „barbari" din vremurile Imperiului Roman au îndurat mii de ani de reprezentări greşite.
Controversatul Tolstoi
Vineri
9. septembrie -16. septembrie
18: 00
Lev Tolstoi este, oricum am privi lucrurile, colosul literaturii ruseşti. Dar el nu a fost doar autorul lui „Război şi pace" şi „Anna Karenina"
Descifrarea scrierii maya
Luni
29. august
20:00
Civilizaţia antică maya din America Centrală a lăsat în urmă un alfabet complicat şi misterios, gravat pe monumente, pictat pe ceramică şi desenat în cărţi realizate manual din scoarţă de copac.
Drumul lui Muhammad Ali
Sâmbătă
20. august
18:00
În 1960, un tânăr boxer pe nume Cassius Clay venea la Miami hotărât să devină campionul mondial al „greilor".
Animale care au făcut istorie [1]
Marţi şi miercuri
30. august - 14. septembrie
20:00
Acest serial realizează profilul rolurilor-cheie pe care multe animale le-au jucat pe parcursul istoriei pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine lumea din jurul nostru.
Proiectul Mandela
Miercuri
10. august
20:00
Din 1977 până în 1990, guvernul sud-african de apartheid s-a luptat cu dilema eliberării lui Nelson Mandela.
Monumentele lui Bogdan Bogdanovic
Vineri
15. iulie
18:00
Între anii 1950 şi 1980, arhitectul Bogdan Bogdanovic, profesor universitar şi fost primar al Belgradului, a creat uriaşe monumente suprarealiste care au fost ridicate în întreaga Iugoslavie.
Wole Soyinka, fiul pădurii
Miercuri
13. iulie
20:00
Wole Soyinka şi-a petrecut întreaga viaţă în compania cuvintelor, scriind piese, poeme şi romane şi folosind cuvintele pentru a spune adevărul puternicilor zilei.
Misterul morţii lui Caravaggio
Luni
18. iulie
20: 00
Într-o zi fierbinte de iulie a anului 1610, Michelangelo Merisi da Caravaggio, unul dintre cei mai mari pictori din toate timpurile, a dispărut.
Alexandru cel Mare: Bătălia decisivă
Joi
07. iulie
21:00
Istoricul englez Michael Wood călătoreşte prin Siria şi Irak pentru a dezvălui povestea bătăliei decisive a lui Alexandru cel Mare împotriva puternicului imperiu persan, din anul 331 î.e.n.
A zsenialitás és a geometria – Rejtélyes őseink nyomában
Sâmbătă
25. iunie
17:00
Átfogva csaknem hét évezredet a történelemben, elgondolkodtató és sok mindenre magyarázatot adó műsorunkban felkutatjuk zseniális geometriai gondolkodású őseink titokzatos nyomait
Ležáky 42
Vineri
24. iunie
19:00
Anglia, 1941. Fiatal csehszlovák katonák egy csoportja arra készül, hogy megszállt hazájukban majd meggyilkolja Reinhard Heydrichet, a legmagasabb rangú náci katonatisztet.
Az operatőr – Jack Cardiff élete és művei
Duminică
19. iunie
18:00
Az angol Jack Cardiff olyan operatőr volt, aki „a fénnyel festett". Élete elválaszthatatlanul összefonódott a filmtörténettel, egyedülálló pályája kilenc évtizedet fog át a mozgókép első évszázadából.
Régmúlt idők elveszett városai
Joi
9.-23. iunie
20:00
Az ókor legnagyobb csodái közül némelyik még mindig eltemetve, láthatatlanul és feltáratlanul hever a lábunk alatt: már-már legendás városok ezek, melyek évezredekkel ezelőtt tűntek el, és azóta sem látta őket senki.
Misteriosul manuscris Voynich
Marţi
24. mai
22:00
Codul Voynich este cel mai misterios manuscris din lume. O carte scrisă de un autor necunoscut şi ilustrată cu imagini bizare şi misterioase,
Călătoria omului
Joi
5. ma - 2. iunie
20:00
Când Homo sapiens a pornit din Africa de Est într-o periculoasă călătorie pentru a popula lumea, nu era singura specie umanoidă de pe planetă.
Michelangelo dezvăluit
Duminică
15. mai
16:00
În timp ce restauratorul italian Antonio Forcellino curăţă urmele lăsate de trecerea a cinci secole pe statuia lui Moise dintr-o biserică din Roma, el descoperă un secret din viaţa marelui maestru renascentist care a rămas multă vreme ascuns.
Roma n-a fost construită într-o zi
Zilele de luni
30. mai - 04. iunie
20:00
Ce se întâmplă când chemi şase constructori moderni, le iei instrumentele moderne şi le ceri să construiască o vilă romană doar cu ajutorul manualului roman de construcţii Vitruvius, scris în anul 25 î.Hr.
Insula Paştelui: Întoarcere în timp
Vineri
22. aprilie
20:00
Soarta Insulei Paştelui, cu fascinantele sale statui gigantice din piatră, este prezentată ca exemplu principal al colapsului unei civilizaţii ca rezultat al unui dezastru ecologic de mare amplitudine.
Răscoala de pe Meermin
Luni
04. aprilie
19:00
Îngropată în apele de lângă coasta sudică a Africii, zace corabia de sclavi Meermin, al cărui voiaj fatal ilustrează un capitol uitat din istoria comerţului cu sclavi şi spune povestea unuia dintre primii luptători pentru libertate africani: Massavana.
Legea lui Garrow
Duminică
3.-24. aprilie
20:00
Această dramă, a cărei acţiune este plasată în epoca georgiană la tribunalul londonez Old Bailey, într-un mediu dominat de corupţie şi injustiţie socială, este bazată pe un şir de procese reale de la sfârşitul secolului XVIII.
Adevărul despre Iuri GagarinJoi12. aprilie19:00
Acest documentar spune extraordinara poveste din spatele legendei lui Iuri Gagarin – o emoţionantă istorie a un tânăr fiu de ţăran ce avea să devină primul om din istorie care a părăsit atmosfera terestră şi s-a aventurat în spaţiul cosmic.
Bun venit în anii '80
Vineri
25. martie - 29. aprilie
22:00
În anii 1980, percepţia oamenilor era formată de liste cu ce este la modă şi ce nu, iar formatorii de opinie erau hotărâţi să bage la naftalină hainele largi şi tunsorile neîngrijite ale anilor 1970 şi să se lanseze într-o bătălie cu autenticitatea însăşi, pe muzica unor formaţii ca Talking Heads, ABC sau Yazoo.
Odiseea inuită: Cucerirea Lumii Noi
Miercuri
09. martie
19:00
Antropologul arctic Niobe Thompson face o călătorie prin nordul lumii şi se întoarce înapoi cu o mie de ani, urmărind originile inuiţilor moderni într-o extraordinară odisee arctică din Siberia până în Groenlanda.
Ferma eduardiană
Vineri şi sâmbătă
4. martie -4. aprilie
21:00
Creatorii serialului de succes „Ferma victoriană" se întorc pentru a dezvălui lumea dispărută a fermelor din perioada eduardiană, la o scară şi cu o profunzime nemaiîntâlnite până acum.
Monarhiile Asiei
Vineri
18. februarie - 18 martie
18:00
Fiecare dintre monarhiile Asiei este unică în felul său, dar toate au un lucru în comun: se găsesc într-un punct fascinant al istoriei lor naţionale.
Cine crezi că eşti cu adevărat?
Duminică
06. februarie - 20. martie
22:00
Acest serial reconstituie arborele genealogic al celor mai iubite celebrităţi din Marea Britanie, revelând surprinzătoarele, extraordinarele şi adesea emoţionantele poveşti ale strămoşilor acestora.
Domnişoara Austen regretă
Luni
14. februarie
20:00
Bazată pe scrisorile şi jurnalele reale ale lui Jane Austen, această dramă dezvăluie secretele misterioasei romanciere.
Războinici
Sâmbătă
19. - 26. februarie
18:00
Episoadele dramatice şi pline de acţiune ale acestui serial sunt bazate pe vieţile a şase bărbaţi care au transformat lumea din jurul lor, fie prin puterea voinţei, fie prin geniul, curajul sau chiar lăcomia lor.
Istoria rasismului
Zilele de luni
17. - 31. ianuarie
20: 00
Acest documentar în serial face cronica ideilor despre rasă şi a istoriei rasismului în Europa, cele două Americi, Australasia şi Asia.
Cum a modelat arta lumea
Marţi
11. ianuarie -8. februarie
19: 00
Porniţi într-o incitantă călătorie prin timp şi de-a latul a cinci continente, către esenţa creativităţii. Îngemănând istoria socială, politica, ştiinţa, natura, arheologia şi religia, acest serial internaţional dezleagă un mister universal
Farmacia victoriană
Sâmbătă
22. ianuarie-12. februarie
21:00
Acest documentar relevă cum s-a născut sistemul farmaceutic din Anglia victoriană şi cum, în doar 50 de ani de la umilele sale începuturi, acesta s-a transformat într-o adevărată industrie.
1066
Miercuri
5 - 19 ianuarie
21:00
În anul 1066, Anglia s-a schimbat pentru totdeauna. Această poveste epică despre invazie, rezistenţă şi război descrie evenimentele acelui an din punctul de vedere al soldaţilor de rând şi al familiilor acestora, surprinse de tumultul războiului.
Sinatra, o stea întunecată
Duminica
12. - 19. decembrie
18:00
Frank Sinatra a fost un superstar care se învârtea în cercurile superioare ale politicii, dar şi ale crimei organizate.
Întâlniri misterioase în Siberia
Miercuri
29. decembrie
22:00
În iunie 1908, o uriaşă explozie care a avut loc într-o regiune izolată din Siberia a ras de pe faţa pământului pădurea de acolo cu forţa a 1.000 de bombe atomice.
Geniul designului
Zilele de luni
6. decembrie -3 ianuarie
20:00
Un documentar care urmează după seria „Geniul fotografiei", acest serial examinează istoria designului, concentrându-se asupra unor invenţii
Gladiatorii renăscuţi
Sâmbătă
25. decembrie
20: 00
Şase gladiatori, ucişi în arenă în urmă cu 1.800 de ani, sunt readuşi la viaţă în acest documentar. Brutale, sângeroase, spectaculoase...
Femeile din viaţa lui JFK
Luni
22. noiembrie
20:00
Acest exploziv documentar ni-l dezvăluie pe adevăratul John Fitzgerald Kennedy - preşedintele american care era gata să-şi rişte cariera politică şi, în toiul Războiului Rece
O crimă învăluită în mister
Duminica
7.noiembrie - 5. decembrie
20:00
Un serial dramatic care povesteşte crime adevărate, rămase neelucidate. Scenaristul Julian Fellowes, premiat cu Oscar,
Procesul naziştilor
Sâmbătă
20. noiembrie - 04. decembrie
19:00
Combinând naraţiunea cu dialogurile dramatice, acest serial ne oferă o privire fără precedent asupra personalităţii şi soartei a trei dintre cei mai importanţi nazişti
Mari regizori
Vineri
05. noiembrie
22:00
Acest documentar este un omagiu adus filmului şi cineaştilor şi se concentrează asupra a zece dintre cei mai aclamaţi, provocatori şi individualişti regizori în viaţă.
Eroi, culturi şi gastronomie
Miercuri
10 octombrie - 10.noiembrie
20: 00
Din vremuri străvechi, mâncarea şi modurile de preparare au fost strâns legate de fapte istorice, mituri şi aventuri.
Pocahontas şi John Smith
Vineri
29. octombrie
18: 00
La începutul secolului XVII, o aşezare englezească permanentă este înfiinţată în Lumea Nouă sub comanda militară a căpitanului John Smith.
Maica Tereza – Sfânta Întunericului
Luni
10. octombrie
20:00
„Pentru ce trudesc? Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nici suflet. Dacă nu există suflet, atunci tu nu eşti real, Iisuse!", scria Maica Tereza în jurnalul său.
Voiaje ale descoperirilor
Duminică
3. - 31. octombrie
17: 00
Bogata tradiţie a navigaţiei a avut un impact dramatic asupra vieţii noastre de astăzi. Acest serial
cartografiază influenţa puternică a cinci voiaje uimitoare.
Grădina Agathei Christie
Miercuri
20:00
15. septembrie
Deşi era cea mai faimoasă scriitoare din lume, Agatha Christie se ferea de publicitate şi îşi ţinea viaţa particulară numai pentru ea
Temerarii medicinei
Marţi
19:00
14. septembrie -10. octombrie
În ultimii 100 de ani, medicina a avansat mai repede decât oricând în istorie. Şi pentru acest progres sunt responsabili, în mare parte,
Pionieri milionari
Duminică
18:00
12. septembrie - 10. octombrie
Cinci întreprinzători vizionari din „lumea veche" au redefinit economia „lumii noi" şi au lăsat o amprentă majoră asupra culturii americane.
Egipt
Sâmbătă
20:00
4. septembrie - 9. octombrie
Concentrându-se asupra a trei dintre cele mai importante descoperiri din lumea Egiptului antic, acest serial se întoarce în timp pentru a explora descoperirea mormântului lui
Zero absolut
Sâmbătă
28.august 04. septembrie
17:00
„Zero absolut" examinează munca de patru secole a filosofilor, oamenilor de ştiinţă şi inginerilor ce au încercat să înţeleagă natura frigului,
Sora reginei
Duminică
22. august
20:00
Prinţesa Margaret a fost rebela monarhiei britanice contemporane şi s-a definit prin strălucire, controversă şi suferinţă sentimentală.
Bătălia poloneză a Angliei
Duminică
01. august
19:00
Acest impresionant documentar îşi poartă telespectatorii într-o călătorie reală şi emoţionantă, pentru a descoperi povestea piloţilor polonezi
Filmele războiului
În Fiecare zi de luni
19. iulie -2. august
22:00
Al Doilea Război Mondial în Marea Britanie şi Germania, privit prin lentila camerelor de amator. Unii dintre aceşti cineaşti amatori
Povestea lui Mary Whitehouse
Duminică
18. iulie
20:00
În timpul „nebunilor ani '60", o femeie a devenit vocea celor care nu doreau să se adapteze permisivităţii epocii.
Cum s-au născut The Monkees
Sâmbătă
24. iulie
22:00
În 1967, patru actori necunoscuţi dintr-o emisiune pentru copii au devenit cea mai faimoasă trupă pop din lume.
Enigmele Bibliei
În fiecare miercuri
6 - 30 iunie
22:00
Alături de geologi, astronomi, paleo-entomologi, meteorologi, biologi, fizicieni, seismologi şi vulcanologi, arheologii biblici şi experţii
Jurnal de sculptură
Fiecare zi de luni
14 - 28 iunie
20:00
Criticul britanic de artă Waldemar Januszczak călătoreşte spre câteva dintre cele mai spectaculoase locuri din lume, cum ar fi Nigeria
Ginghis Han
Duminică
27. iunie
20:00
„Întotdeauna să loveşti primul şi întotdeauna să te răzbuni". Ginghis Han a învăţat aceste reguli dure în timpul unei copilării marcate de violenţă.
Hannibal
Duminică
27. iunie
20:00
Din exilul său în Spania, la doar 26 de ani, Hannibal Barca a conceput una dintre cele mai îndrăzneţe manevre militare din istorie.
Sickert versus Sargent
Luni
31. mai
20:00
Acest fascinant documentar aduce la lumină viaţa a doi faimoşi imigranţi care s-au luptat pentru titlul de exponent principal al viitorului picturii britanice
Prerafaeliţii: Revoluţionarii victorieni
În fiecare miercuri
26. mai - 9. Iunie
20:00
Intrată sub lumina reflectoarelor în 1848, Frăţia Prerafaelită a şocat lumea printr-un nou tip de artă radicală.
Casnică, 49 de ani
Duminică
9. mai
20:00
Într-o poveste bazată pe jurnale reale, casnica britanică Nella Last este nemulţumită de viaţa ei şi de un mariaj nesatisfăcător,
Fortul cruciaţilor
Miercuri
26. mai
21:00
În 1178, creştinii şi musulmanii erau în pragul războiului total. Cucerirea înecată în sânge a Ierusalimului de către primii cruciaţi înfuriase Islamul
Indestructibilul Titanic
Miercuri
14. aprilie
20:00
Toată lumea ştie că un aisberg a scufundat indestructibilul Titanic, ducând la moartea a peste 1.500 de oameni,
42 de planuri de asasinare a lui Hitler
Vineri
30. aprilie
19:00
Documente recent desecretizate şi experimente contemporane ne oferă o privire detaliată asupra numeroaselor tentative
Pilat din Pont Omul care l-a ucis pe Hristos
Vineri
02. aprilie
20:00
Cine a fost Pilat din Pont? Dacă dăm la o parte mitologia creştină, iese la iveală un portret însufleţit al unui roman în carne şi oase:
Impresioniştii
3 săptămâni
18. aprilis -- 2. mai
20:00
O uimitoare dramă care aduce la viaţă lupta Impresioniştilor francezi pentru recunoaştere în faţa ostilităţii puternice a lumii artistice a secolului XIX.
Charlotte, ducesa războinică
Marţi şi miercuri
09 - 10 martie
19:00
Aceasta este povestea adevărată a Marii Ducese Charlotte de Luxemburg şi a luptei guvernului acesteia pentru libertatea ţării sale
Viziunea lui Wangari Maathai
Luni
08. martie
19:00
Povestea mişcării „Centura verde" din Kenya şi a fondatoarei acesteia, Wangari Maathai, prima luptătoare africană pentru protecţia mediului căreia
Legea lui Garrow
În fiecare săptămână
07 - 28 martie
20:00
Această dramă, a cărei acţiune este plasată în epoca georgiană la tribunalul londonez Old Bailey, într-un mediu dominat de corupţie şi injustiţie socială
Primul război aerian
Joi
18. martie
21:00
Doi foşti piloţi din RAF şi Săgeţile Roşii (acum piloţi civili în echipa de acrobaţii aeriene The Blades) pornesc în misiunea de a descoperi originile
Nebunia regelui George
Vineri
5. martie
19:00
Bazat pe faimoasa piesă a lui Alan Bennett „Nebunia regelui George al III-lea", acest film examinează cu umor negru declinul psihic al regelui George
Sporturile Chinei antice
Marţi
09. februarie
20:00
„Sporturile Chinei antice" ne poartă în centrul unei lumi sportive care prospera cu secole înainte de Jocurile Olimpice.
Călători în timp
În fiecare miercuri
3 Februarie - 17 Martie
22:00
Dintr-un subiect aparent banal, echipa de la „Călători în timp" face din arheologie un subiect popular datorită entuziasmului dovedit în
Imperiul mărilor
În fiecare luni
22 Februarie - 15 Martie
20:00
Timp de patru secole, Marina a făcut din Marea Britanie cea mai puternică naţiune de pe Pământ. Dar impactul ei trece dincolo de bătăliile de pe mări.
Soluţia scoţiană
Marţi
12. Ian
22.00
Ramificată pe tot globul, masoneria a trezit curiozitate, fascinaţie şi suspiciune timp de aproape 300 de ani.
Beau Brummell – acest bărbat fermecător
Duminică
10. Ian
20.00
Petrecută în Londra secolului XIX, drama urmăreşte ascensiunea şi căderea primei celebrităţi a Angliei, Beau Brummell
Revoluţia marelui ecran
Vineri
15. Ian
22.00
Aceasta este povestea felului cum o mână de cineaşti tineri şi entuziaşti au luat cu asalt citadela industriei americane
Jane Birkin: Reflexii
Vineri
22. Ian
22.00
Actriţă, cântăreaţă, regizoare şi activistă pentru drepturile omului, englezoaica Jane Birkin s-a bucurat de o carieră remarcabilă.
Totul despre Herculaneum
Joi
31 Dec
20.00
Pompeii, oraşul roman îngropat de erupţia vulcanului Vezuviu în 79 d.Hr., îi fascinează de mult pe arheologi.
Atena: Adevărul despre democraţie
Joi
17 Dec - 24 Ian
20.00
Istoricul englez Bettany Hughes porneşte în căutarea adevărului privind Atena democratică, acum 2.500 de ani.
Chirurgia plastică în Antichitate
Joi
03 Dec - 10 Ian
20.00
Chirurgia plastică este considerată una dintre minunile ştiinţei moderne. Se admite în general că nevoia urgentă de chirurgie reparatorie după rănile suferite în al Doilea Război Mondial,
Legendele lui Moş Crăciun
Vineri
25 Dec
20.00
Povestea lui Moş Crăciun este recunoscută aproape în întreaga lume ca una dintre cele mai durabile şi populare legende.
Jekyll şi Hyde: Adevărata poveste
Joi
12 Noiembrie
22:00
Ziua, William Brodie era un om de afaceri prosper, soţ fidel, tată iubitor, cetăţean respectat al Edinburgh-ului şi şef de biserică.
Mark Forster: Licenţă pentru a filma
Duminică
22 Noiembrie
21:00
Marc Forster, unul dintre cei mai în vogă regizori de la Hollywood, avea 30 de ani când a regizat marele succes „Puterea dragostei", care i-a adus lui Halle Berry primul ei Oscar.
Voiajul care a zguduit lumea
Marţi
24 Noiembrie
19:00
În 1831, un tânăr om de ştiinţă amator pe nume Charles Darwin se îmbarca pe vasul HMS Beagle şi pornea într-un voiaj al descoperirilor ştiinţifice.
Ultimul an al Germaniei de Est
Luni
9 - 23 noiembrie
22:00
Căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989 a marcat începutul celei mai captivante perioade din istoria postbelică a Germaniei.












